Florile de azi şi marea de mâine

Unde vrem noi

Încercăm să depăşim bariere şi ne găsim de fiecare dată blocaţi în acelaşi bar la aceiaşi masă jegoasă cu aceleaşi corăbii înecate şi cu două sau trei pahare sparte în jurul mesei.

Şi chiar aşa e, din punctul meu de vedere. Nu-s genul de om care să spună că alcool-ul strică şi nu de puţine ori s-a întâmplat să sărim puţin calul când vine vorba de acest lichid. Fie că a fost vorba de un sărbătorit, fie că a fost vorba de o supărare temporară sau alte probleme şi satisfacţii, toate au acelaşi final: masa aia jegoasă din lemn din barul nostru preferat.

Dar, ce ne atrage?

Şi până la urmă, ce ne atrage aici? Dacă stau să mă gândesc, nici priveliştea nu-i prea grozavă: nişte arcade de cărămidă şi nişte ziduri reci ce-ţi inspiră teamă. Mai nou, şi nişte desene d-ale mele ce atârnă de nişte cuie, ce parcă aşteaptă să fie studiate de cineva. Un bar şi-un barman, de multe ori cu o colegă proastă care habar nu are cu ce se mănâncă Rodin, Lautrec, Brâncuşi şi mulţi alţii. (ea! colega!) Dar totodată un loc de întâlnire pentru oameni simpli, pentru noi şi pentru amatorii de muzică bună. Şi cu toate astea…îmi place! Îmi place să stau la masă şi să beau din veşnica-mi bere, urmată de shot-uri de tequilla şi eventual vin. Niciodată popcorn. Îl urăsc. Îmi place să-mi împart vinul sau berea cu vecinul de masă, cunoscut sau nu, venit odată cu mine sau nu…astea-s chestii care contează prea puţin. Îmi place să fiu prieten cu toată lumea şi toată lumea să fie prietenă cu mine.

Nu de puţine ori, drumurile mele şi ale altor prieteni s-au întâlnit aici. Poate fără motiv de multe ori, dar toate au ceva la bază, nu-i aşa? Spuneam în motto-ul de sus că ne propunem să depăşim bariere şi tot aici ajungem…Păi cam aşa e! Indiferent că-i vorba de mine, de tine, x sau y, barul ăsta sau unul din Bucureşti sau Timişoara. Toţi ne propunem să atingem culmi înalte în viaţă şi să facem cât mai multe pentru asta încă de pe acum. Şi când o dăm în bară? Mergem la masa aia jegoasă şi înşirăm sticlele. Aşa „uităm”, ar zice unii! Uităm pe dracu! Singura parte bună este că pentru cele 3-4 ore petrecute acolo te mai detaşezi de lumea de dincolo de uşa de lemn iar berea îţi fute puţin creierii astfel încât să vezi puţin lucrurile altfel şi să auzi muzica mai bine.

„Ciudat mod de a vă distra!”, ar spune unii.

Dar ce preferi? O apă plată cu lămâie într-un bar de fiţe în care tipu’ de la masa de lângă vorbeşte atât de tare despre BMW-ul lui încât tu nu mai poţi purta o conversaţie normală la masa ta? Sau asta e lumea din „high class”! Păi…să ne pişăm pe oamenii din high class, dacă ăsta e modul lor de a se distra! Şi-s mulţi pe care-i cunosc şi au ajuns aşa!

Şi cu barierele ălea ştii cum e? De câte ori ai spus: „Gata! De mâine sunt zilnic la facultate/şcoală!” Şi n-ai ajuns bineînţeles! A fost mai tentantă berea din barul de lângă facultate, bere care ţi-a deschis apetitul pentru mai multe şi într-un final plictisindu-te de locaţia respectivă ai ales un alt drum. Barul următor, unde ai mai turnat câteva beri dacă tot n-ai ajuns la facultate sau la şcoală şi ai mai aprins câteva ţigări, terminând într-un final tot pachetul. Dar asta n-a făcut decât să-ţi sporească şi mai mult setea de bere şi te-ai încumetat să mergi spre următorul bar. Şi tot aşa!

Poate vă întrbaţi unde vreau să bat cu post-ul ăsta

Sunt foarte mulţi oameni obsedaţi de ceea ce se va întâmpla mâine, de ceea ce ar crede lumea dacă i-ar vedea în nu ştiu ce stare, de faptul că n-ar trebui să bea mai mult de 3 beri pe seară pentru să sunt şanse să se ameţească şi aşa mai departe.

Nu zic că-i bine ceea ce tocmai am descris în paragrafele de mai sus şi sunt ferm convins că la un moment dat toate astea se vor opri, dar dacă aşa-ţi spune drăcuşorul de pe umăr…n-are rost să te împotriveşti pentru că într-un final tot la masa aia cu berea în mână vei ajunge.

Mai am timp şi de desen…rar!

Pseudo…artişti

E uşor să stai la umbra unui pseudonim şi să tratezi toată lumea de sus ca şi cum tu ai fi dumnezeu şi le ştii pe toate iar tu eşti cel/cea în care lovesc toţi şi nimeni nu împărtăşeşte aceleaşi gânduri cu tine. Bineînţelec că “toţi sunt proşti” iar tu din spatele unui nume fals care poate nici nu există în dex, îi critici pe toţi. Nimeni nu e perfect, dar asta nu înseamnă că ar trebui să începem să aruncăm cu noroi în stânga şi în dreapta în condiţiile în care poate nici persoana respectivă nu a fost prea sfânt/sfântă. Mă chinui să înţeleg acest tip de oameni, oameni care din spatele tastaturii sunt extraordinar de acizi şi de deştepţi, iar toţi cei de care scriu sau au scris vreodată sunt proşti şi nu înţeleg ceea ce vor ei să spună!  Iar acum întrebarea mea, ca a unui om oarecare ce priveşte chestia asta din exterior, ar fi:

Şi…de ce dracu mai scrii?

Chiar…de unde ştii tu ce e bine? Dar ce e rău? Ce e real sau ireal…ş.a.m.d.

Hai să-i criticăm pe toţi şi să fim doctoranzi în ale comunicarii sau în ale moralităţii, să ştim noi ce e bine şi ce nu!

Poate vă întrebaţi de ce sunt aşa revoltat! Păi cum aş putea să nu fiu când oameni care au fost în aceiaşi situaţie cu cei care-i critică, acum sunt în măsură să îi critice şi să-i facă de doi lei…chiar şi aşa pe net! Uităm cum erau/eram…

S-au terminat subiectele domne’! Dăm lecţii de comportament acum copiilor şi celor care calcă strâmb! Poate oamenii ăştia ar trebui lăsaţi să se dea cu capul de pragul de sus exact cum am făcut şi eu, şi tu…şi mulţi alţii! Nu ne-am schimbat atitudinea pentru că ne-a criticat cineva pe net!

Dacă uneia/unuia îi place să facă sex în public…care e problema? Poate şi tu ai făcut…

Dacă unuia/uneia  îi place să fumeze x treburi într-un bar, care e problema? Poate şi tu ai fumat…

Dacă unuia/uneia îi place să bea până cade pe jos şi nu-i în stare să se ducă acasă stând undeva în uşă şi cerând un suc şi-un taxi, care e problema? Poate ai avut acelaşi traseu la un anumit moment dat…

Partea urâtă este că astfel de oameni îi critică pe toţi, fără să se mai uite în jur sau cel puţin să întoarcă două secunde coada ochiului spre trecut…

Şi dacă nebunii nu sunt nebuni?

Întrebarea asta mi-am pus-o după o discuţie cu un prieten, discuţie despre paranormal, lumi paralele şi altele.

Problema este foarte simplă atunci când vine vorba de nebuni, asta cel puţin la noi: Dacă cineva spune că a văzut ceva/pe cineva sau aude o voce care-i spune ceva, este catalogat drept nebun şi dus la cel mai apropiat ospiciu. Acolo, un scurt control care evidenţiază clar că nu este ca noi şi gata. Liber de contract…cameră, camaşă de forţă dacă este cazul şi lăsat acolo. Tratament, injecţii, pastile…toate pentru a-l ajuta să fie iar ca noi. Dar dacă persoana respectivă este diferită de noi doar pentru că are o altă capacitate de a vedea lucrurile? Şi poate noi suntem cei inferiori, nefiind în stare să vedem lucruri care poate sunt zi de zi pe lângă noi! Oamenii ăştia văd lucruri, spun nişte lucruri interesante…oare câţi sunt ascultaţi şi băgaţi în seamă? Extraordinar de mulţi oameni se tem atunci când aud de un nebun…Poate dacă ar sta să-l asculte şi să judece puţin ceea ce acesta spune, ar înţelege mult mai mult decât şi-ar imagina.

De ce toţi marii artişti au fost nebuni? Sau cel puţin asta a fost eticheta obţinută de ei odată cu trecerea timpului. Era clar că ei vedeau lucrurile altfel…Michelangelo a atins perfecţiunea cu David, DaVinci a gândit chestii a căror utilitate s-a descoperit acum, VanGogh a pictat într-un mare fel-şi ce tehnică, Picasso, Beethoven, Motzart, marii savanţi ai omenirii… Era clar că vedeau lucrurile altfel decât noi şi fiind lăsaţi în pace în „nebunia” lor…uite unde au ajuns. De ce numai „nebunilor” le vin idei care aduc omenirea pe culmi înalte şi rămân în istorie şi după mii de ani? De ce oamenii „normali” nu ajung nicăieri? Dar cu toate astea, nebunii sunt cei care trebuie să stea între 4 pereţi la ospiciu…Nu e cam cu curu’ în sus lumea asta?

Reţine…lumea asta!

Despre lansarea lui Geoană! :)) Genial!