Etapa de paraşutism la Craiova – Încheiată subit!
Entuziasmul de început
În perioada 2 – 10 Septembrie 2009, la Craiova s-a desfăşurat prima etapă de paraşutism din 2009. De parcă ar fi fost trasă la indigo după cea de anul trecut, această etapă a adus doar 5 zile de salturi sportivilor craioveni. În restul zilelor nu s-a putut desfăşura activitatea de zbor datorită condiţiilor meteo nefavorabile! Majoritatea ne aflam în faţa primului salt, eu fiind mai pregătit ca niciodată şi văzând în mintea mea filmul cu părăsirea avionului, deschiderea paraşutei principale, schema de pilotare şi aterizarea la punct fix. Emoţiile au fost foarte mari deoarece eu am fost cel care a deschis etapa pentru începători – am fost primul începător care a părăsit avionul. Nu există multe cuvinte despre primul salt, nici nu ai timp să realizezi ceea ce faci. Eu ştiu că am tăiat-o pe uşa avionului în momentul în care mi s-a făcut semn. Eram atât de nerăbdător…După care…miraj! Ireal! Îmi spuneam că aşa ceva nu există. Zburasem mult cu avionul până să ajung la saltul respectiv, dar niciodată nu am crezut că este o diferenţă atât de mare între pământul văzut din avion şi pământul văzut din paraşută…practic este acelaşi lucru, dar în avion nu simţi frigul de la 1200m, în avion nu-ţi curg lacrimile de la curenţii de aer în momentul în care părăseşti, în avion nu te încearcă sentimentul de libertate pe care îl ai atunci când eşti în paraşută şi practic ai viaţa în propriile mâini şi cel mai important – avionul nu te duce unde vrei tu, pe când paraşuta… da! Au urmat mai multe salturi – în total 11! Nu pot spune că mă simt împlinit…nu a fost de ajuns pentru mine! Sper să mai prind o etapă de salturi peste câteva săptămâni!
Mulţi oameni nu se regăsesc în asta
Pentru mine paraşutismul este totul, paraşutismul este calea prin care pot uita de toată monotonia din oraş/ţară sau ce mai vreţi voi…Pentru mine e simplu: am vrut de mic să fac asta şi asta fac! Asta îmi place să fac şi prin asta mă simt împlinit. Nu vreau să critic pe nimeni, dar mulţi, foarte mulţi pierd timpul pe acel aerodrom. Nu este posibil ca după luni întregi de antrenamente şi pliaje ale paraşutelor să ajungă în etapă, în uşa avionului şi să se întoarcă jos. E drept, sunt emoţii, se întâmplă o dată, de două ori…dar dacă nu reuşeşti, e clar că nu e pentru tine! Un alt aspect care pe mine m-a lăsat rece, a fost atitudinea sportivilor în avion. În momentul în care iubeşti să faci ceva, mergi până la capăt!
La salt, nu la spânzurătoare!
Pe cât de trist este acest subtitlu, pe atât este de adevărat şi redă exact aspectul exterior al celor aflaţi cu mine în avion. Oameni care nu sesizează frumuseţea paraşutismului, nu obesrvă frumuseţea căderii libere şi toate lucrurie frumoase pe care ţi le poate oferi acest sport minunat. Pentru mine, expresia “ECHIPAREA!” aduce un plus de bucurie în suflet şi o eliberare de tot ceea ce există probleme, pentru alţii “ECHIPAREA!” este o condamndare la moarte! “Iar sar?” ; “Auoleu! Doamne ce frică îmi este!”
Sunt momente în care curajul se luptă corp la corp cu frica, iar cel care câştigă te va domina toată viaţa când vine vorba de paraşutism! La mine, nici nu a fost nevoie de o luptă corp la corp între aceste două sentimente. Curajul s-a aliat cu dragostea pentru acest sport şi au făcut front comun într-un sport al minţii, făcând ŞAH-MAT frica, dintr-o singură mutare.
Paraşutismul nu este pentru oricine!
Dezamăgit
Şi pentru că trăim în România nu pot să nu-mi declar dezamăgirea când vine vorba de felul în care se mişcă lucrurile în acest sport pe teritoriul ţării noastre! Nu intru foarte mult în amănunte pentru că se va ajuge la alt fel de discuţii decât mi-aş fi dorit … [...şi chiar s-a ajuns aşa că am preferat să şterg acea parte. Am fost perceput total greşit!]
România!
P.S. M-aş fi dorit să adaug şi câtea imagini cu o calitate mult mai bună, dar nu am acordul persoanei care a realizat fotografiile, aşa că am realizat un colaj video cu o parte din salturile mele! Sper să vă fie pe plac şi să vă transmit măcar o parte din bucuria mea ca practicant al acestui sport minunat:
frumos videoclip nebunule. Era frumos daca tinea etapa mai mult in fine
Mulţumesc…nu mai comentez nimic cu privire la etapă! Sunt şi aşa destul de dezamăgit!
Imi aduc aminte ca la unul dintre primele mele posturi de pe blog, cel despre frica de zbor, spuneai ca iti doresti de la 3 ani sa zbori si sa faci parasutism. Felicitari pentru ca ti-ai indeplinit visul!
Mulţumesc, Virgil! Uite că uşor-uşor timpul le rezolvă pe toate! Important este să speri şi să nu te dai niciodată bătut! Au fost şi multe piedici dar am trecut peste. Nu mă voi opri aici, acum vreau performanţă!
bravo cata
bravo tuturor
mi-e dor si mie de senzatia : “La salt, nu la spânzurătoare!”
@Gabone: merci mult! Şi mie îmi e dor de salturi, dar nu mai putem face nimic acum…
Cunosc activitatea de la aerocluburi si nu pot fi de acord cu tine ca faci si alte lucruri care nu au legatura cu parasutismul.Zici ca ai facut 11 salturi in 5 zile? foarte multe,cum de-ai reusit?
Tot ce faceti acolo este pentru voi si pt aerocluburi,asa ca nu te mai plange.Stii cit costa un salt cu parasuta,instructyorul va spus?Cit cost pregatirea voastra,cu ce probleme s-au confruntat cei de la aeroclub,ce sacrificii se fac ca sa zburati,cit risca oamenii aia de acolo ca sa se poata zbura?Iata intrebari pe care tre sa til le pui. In rest multa bafta si la mai multe zboruri/salturi
@popescu : Ideea nu era să mă plâng, pentru că şi mie îmi face plăcere să fac treburile respective şi să ajut pe cineva. Dacă ajut, ajut din plăcere…aşa că nu mă plâng. Încercam să scot în evidenţă o mentalitate a românilor…o chestie oarecum corectă, pentru că dacă nu te implici şi nu arăţi că vrei, poţi trece în extrema cealaltă: aceea în care se subînţelege că nu te-ar interesa. E mai bine aşa, dacă fac ceva…fac din plăcere şi nu mă plâng!
Sunt conştient câte riscuri sunt şi cât se zbat oamenii pentru zboruri dar sunt foarte dezamăgit de felul în care se mişcă treburile în România…nu ai cum să faci performanţă…nu ai cum!
Mulţumesc mult pentru comentariu şi sper că te-am lămurit cu răspunsul meu, asta pentru a nu se înţelege altceva din blog-ul meu! (Nu-s chestii spuse cu răutate. Singurul regret este cel legat de performanţa care nu se poate face!)
Sa nu fii dezamagit. Asa merg lucrurile in general in aeroclubul Craiova. Si nu este o exceptie, mai sunt si altele la fel.
Sunt si exceptii pozitive de altfel. Unde se fac 70-80 de salturi pe an de bucata, iar care sunt pentru performanta fac chiar mai multe.
Performanta poti sa faci pana la 60-70 de ani daca te tine.
In sport in gen trebuie sa fii autodidact si sa furi mult, sa intrebi de la cei care chiar fac performanta, dar mai ales sa ii vezi pe acestia si sa iti dai seama de greselile lor.
Iti doresc succes!
Sa stii ca nu se termina totul cu aeroclubul. Vorbeste pe net cu oameni din alte orase si ai sa vezi despre ce este vorba.
Au inceput sa apara drop zone-uri prin tara. Mai timid, dar incep sa creasca. Vorbeste cu oamenii care merg acolo.