Straniu!

…era deja a doua sau a treia casă depărtare de locul în care o lăsai. De aici urmă mica mea aventură ce parcă nu se mai termina.  Încercam în zadar să descurc firele mp3-ului pentru a asculta muzică pentru că aşa îmi părea drumul mai scurt.  Nu am reuşit şi a ales să merg fără muzica de care nu mă pot dezlipi. Mergeam uşor, încercând să nu trezesc câinii când deodată am auzit un sunet ciudat dintr-o curte,  sunet căruia nu i-am dat importanţă. În dreptul următoarei case aud acelaşi sunet, de această dată mult mai clar şi mai aproape de mine de parcă cineva căzuse dincolo de gard. Din acest loc, urma să aud sunete ciudate în dreptul fiecarei case pe lângă care treceam în drumul meu care era de această dată grăbit spre casă. Nu mă mai interesa să nu trezesc câinii, eram speriat şi atât…recunosc. Capătul străzii este oarecum tangent la colţul unui cimitir peste care mă uit cu nebăgare de seamă de câte ori trec prin locul respectiv.  Acelaşi gest îl făcui şi acum, dar nu putui să nu observ cerul roşu(un cer atât de ciudat încât nu ştiu dacă am văzut vreodată un asemenea cer, sau dacă am văzut a fost foarte rar!). La o înălţime destul de joasă pe care o puteam aproxima cu uşurinţă (cam 400 – 500m) treceau nori într-o viteză nebună. Imaginează-ţi nori gri ce trec pe sub un cer roşu într-o noapte friguroasă cu un aer atât de curat…Mă întorsei de vreo două ori în spate cu frică de câini deoarece auzeam paşi…sau poate era doar imaginaţia mea? Oricum. în spate…nimeni! Chiar dacă eram undeva lângă un cimitir, nu cred în treburi “necurate”, cum ar zice unii.  Sunt un necredincios iar chestiile astea nu mă influenţează foarte tare, deşi recunosc că avem inima cât un purice. Se întâmplaseră prea multe şi prea repede…De reţinut faptul că nu trecea nici o maşină în acel întuneric, măcar să mai văd ceva în faţă sau în spate…nimic! Asta în condiţiile în care aici este un fel de centură destul de circulată, mai ales de cei cu tiruri. Îmi văzui de drum şi continuai să măresc pasul până în faţa porţii mele după care intrai grăbit în curte. Ciudat…ceaţă! Doar venisem de afară…întradevăr, erau norii foarte jos dar parcă nu-i de bine atunci când vii pe stradă şi aerul e limpede după care intri în curte şi dai de ceaţă. Sau poate nu observam eu ceaţa din cauza întunericului…poate mai degrabă aşa! Senzaţia oricum, nu fu prea grozavă atunci când senzorul îmi aprinse becul în nas şi văzui o ceaţă extrem de groasă pe care o puteam tăia cu cuţitul. Am intrat în casă şi m-am dus glonţ spre camera de filmat pentru a filma acel cer destul de ciudat, dar în zadar. Nu se vede nimic pe cameră! Probabil din cauza întunericului şi a ceţii. Nici acum nu-s foarte dumerit despre ce s-a întâmplat dar încă nu mi-a trecut teama. Cred că va fi un pic mai ok mâine dimineaţă!