La mine la poartă e parcare! Bunul simţ s-a dus dracu!
October 17, 2008
În faţa curţii mele stau 4 maşini. Nu vă imaginaţi că’s ale mele…sunt ale vecinului meu(dobitocul dracu!), care se ocupă cu dezmembrări de maşini. Neluând în calcul zgomotul pe care îl face zilnic începând cu ora 8, asta însemnând ciocane, tăieturi de fiare ş.a. E a nu ştiu câta oară când la mine vine cineva şi nu are unde să parcheze maşina din cauza dobitocului. Am încercat să îi spun cu frumosul că nu e bine ce face şi că am şi eu dreptul la locul din faţa curţii mele la fel cum are şi el la locul din faţa curţii lui. Dar te pui cu prostu’? Doar are mintea odihnită!
Azi făcut cred că cel mai indicat lucru, şi anume:
Am luat n foi A4, pe care am scris mare şi frumos: PARCARE, şi pe care le-am pus pe tot gardul meu cu săgeţi ce indicau spre el, cu alte cuvinte să îi spun că parcarea este de fapt la poartă la el. Partea nasoală este că s-au învăţat şi cei care vin la el şi tot acolo îşi opresc maşinile.
După ce că trăiesc în România mai am şi un vecin prost + manelist + un pic ţigan!
Cred că mă mut iar la bloc!
P.S. Mă gândeam să îi pun în poştă un tricou ca poza de mai sus, dar mă tem că nu o să înţeleagă…
Entry Filed under: Uncategorized. Tags: craiova prostie, prostie, romanesti.
4 Comments Add your own
Leave a Comment
Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed






1. Ce-au scris si altii sapt&hellip | October 18, 2008 at 7:23 am
[...] Memories. Inutil. Trofeele femeilor. La mine la poartă e parcare! Bunul simţ s-a dus dracu! Return of Eminem. MB & DD antifumat. Micutul asta… Conferinţa ZF de la [...]
2.
Virgil | October 18, 2008 at 12:09 pm
Sa stii ca la bloc e mai rau. In fata unui bloc trebuie sa-si parcheze masinile 20 de vecini. Sa vezi ce “distractie” este! In plus, poti avea mai multi vecini prosti+manelisti+un pic sau mai mult tigani.
3.
catalinbuzatu | October 18, 2008 at 10:45 pm
Virgil, crede-mă că am 2 apartamente. Am plecat de acolo din cauza zgomotului. Momentan stau la bunici, mi-am luat o mini-vacanza, dar nu cred ca o sa rezist prea mult nici aici! Unde sa ma mai duc?
4.
catalinenache | October 20, 2008 at 9:34 am
pai ii pui un tricou pe care sa il si traduci,ca atunci sigr va intelege, dar partea nasoala e ca nu cred ca se va opri din a face la tine la poarta parcare
Dupa parerea mea in romanaia exista doau tipuri de oameni…oameni destepti si care vor sa faca ceva frumos si bun, si oameni prosti care nu ai ce sa vorbesti cu iei, asa ca cea mai buna solutie ar fi:
1. ori ii omoram pe cei prosti…dar nu prea merge casunt multi ai dracu
2. sa plecam din tara asta de cacat