O nouă tragedie la Clinceni
Încă o zi tristă pe aerodromul “Aurel Vlaicu” din Clinceni. A doua, într-un interval de o lună. Acest şir de evenimente nefericite a început pe 5 Iunie când Mişu Ţone a căzut în timpul unui exerciţiu de antrenament pentru meeting-ul ce urma să se desfăşoare pe 6 Iunie şi continuă cu nefericita întâmplare de azi în care un alt pilot şi-a pierdut viaţa. Costel Mugurel Uţă era instructor paraşutist şi instructor de TANDEM, având în total peste 320 ore de zbor. Din informaţiile mele, avionul trebuia ridicat de la sol pentru un banal tur de pistă, dar se pare că ceva nu a mers cum trebuia. Martorii susţin că la altitudinea de 30m motorul avionului a luat foc, avionul prăbuşindu-se. Nu pot spune exact dacă pilotul a decedat sau nu pe loc dar se pare că a fost găsit ieşit din carlingă. Acest accident confirmă faimoasa zicală: “Zborul este frumos, dar moartea trebuie să-şi ia periodic tributul! “
Dumnezeu să-l odihnească! Cer senin acolo sus!
Add comment July 3, 2009
Recapitulare!
Ce a trecut timpul…
Mă gândesc la ce făceam acum 3 -4 ani şi la ce am făcut între timp..Mă gândesc fără un motiv anume, e seară şi n-am ce face. Umblu un pic în colţurile de mult uitate ale minţii şi încep să-mi aduc aminte că acum 4 ani eram în liceu în clasa a XII-a F. Mare lucru nu se întâmpla în perioada respectivă, teoretic trebuia să învăţăm…şi învăţam cu Eddie la terasă la Niva, şi la Mara sau Ştefănel (Nu-i aşa Bulă? Frumoase vremuri!) În toată clasa a XII nu cred că a fost un eveniment atât de important demn de menţionat aici…Da, eram o gaşcă destul de numeroasă, ne strângeam la bere şi alte porcării cel puţin o dată pe săptămână dar după cum am prezis încă de pe atunci nu a mai rămas nimeni…sunt ani de când nu am mai stat la masă la o bere. Oricum, a fost o oarecare perioadă de formare, o perioadă în care începeai să înveţi în cine să ai încredere…să „citeşi” caracterul oamenilor cu alte cuvine. Bineînţeles că nu am reuşit atunci să îmi însuşesc aceeastă „calitate”. Nici acum nu cred că excelez la acest capitol pentru că nu de puţine ori mă pripesc când vine vorba de păreri cu privire la o anumită persoană. Dar nu asta vreau să scot în evidenţă acum! Oricum, aveam 18 ani…aproape 19 şi nu mă interesa absolut deloc viitorul. Voiam doar să trăiesc clipa, şi reuşeam! Ajuns la BAC nu aveam nici un fel de emoţie, eram sigur pe mine cu toate că nu mă omorâsem cu învăţatul şi am ieşit cu fruntea sus de fiecare dată. Mi se pare că în anul respectiv am ratat marea, marea fiind marea mea dragoste (ce repetiţie). A urmat facultatea! Cea mai mare greşeală din viaţa mea: Electrotehnica! Nici azi nu-mi pot da seama ce dracu a fost în capul meu în momentul în care am păşit pentru prima dată în facultatea respectivă. Acum, în anul III , simt deja că nu mai suport. Cred că mă voi înscrie la comunicare în toamna asta. Măcar fac ce-mi place, deşi am pierdut 3 ani. Din facultate nu am amintiri absolut deloc…Urât! Faţă de primii 3 ani de liceu…primii 3 ani de facultate sunt egali cu zero. Dacă aş povesti despre liceu(a nu se înţelege clasa a XII de care povesteam mai sus) nu cred că mi-ar ajunge o zi! Am mai căpătat prieteni falşi, alţii de încredere…oameni cu care mă înţeleg foarte bine azi…sunt puţini…doi, trei! Dar sunt acolo dacă ai nevoie de ei şi asta mă bucură. Anul 2..anul 2 a fost anul în care am avut primul job. Ceva total ciudat pentru unul ca mine…sunt un leneş. Dar poate că am fost împins de faptul că făceam ceea ce îmi plăcea. Designer grafică la o firmă craioveană. Destul de promiţător…Am căpătat ceva cunoştinţe şi acolo. Am devenit amic cu unele persoane…până am ajuns la ideea că mă plafonez…voiam mai mult şi acolo deja nu mai progresam…voiam mai sus! Am demisionat încercând să-mi văd de facultatea care nu-mi plăcea. Tot în anul doi am aderat şi la ong-ul facultăţii din care făceam parte. Am ajuns la un moment dat în conducerea asociaţiei dar am avut încredere prea mare în prietenii de altă dată, motiv care a dus la demisia mea…Nu-i nimic! Am mers înainte cu capul sus…de ce să fiu sclav şi să pup în cur? Puteam mai mult…În acelaşi an, mi se oferit oportunitatea să încep un nou ong împreună cu nişte cunoştinţe. Am acceptat cu mare plăcere şi încă supravieţuim făcând nişte proiecte destul de interesante pentru grupul nostru ţintă. Între timp, vacanţele le petreceam la mare…2 Mai, Vama Veche. Frumoase locuri! Mai am puţin şi ajung şi în vara asta! Anul III de facultate nu m-a găsit foarte bine, ci sictirit de ceea ce se întâmpla în facultatea respectivă…de la cel mai jalnic profesor până la cel mai „şmecher”, toţi luau bani şi nici nu-ţi acordau 2 minute de atenţie dacă strigai la ei.
DA MĂ, VOI… PROFESORII DE LA ELECTROTEHNICĂ…VOI CARE NU TRECEŢI UN STUDENT DACĂ NU VĂ CUMPĂRĂ CARTEA ÎMPUŢITĂ PE CARE O COPIAŢI DE LA UN ALT PROFESOR SAU DACĂ NU DĂ 100 DE EURO! VOI CARE V-AŢI FUTE ÎN CUR PENTRU 50 DE EURO PRIMIŢI DE LA UN STUDENT! VOI CARE AŞTEPTAŢI ÎN FAŢA FACULTĂŢII SPUNÂND „AI CEVA PENTRU MINE” ? VOI CARE LA ÎNCEPERA ANULUI URAŢI SUCCES STUDENŢILOR ŞTIIND ÎNCĂ DE PE ATUNCI CĂ SOARTA LOR DEPINDE DE SUTELE DE EURO CE VĂ INTRĂ ÎN BUZUNAR. ŞTIŢI BĂ CUM E SĂ UMBLI DISPERAT PE HOL CĂ NU MAI AI 5LEI SĂ FACI 2 MILIOANE SĂ IEI 5-UL? ŞI VOI VĂ LĂFĂIŢI ÎN BANI…MILOGII DRACU!
Dar să revin, că m-am înfierbântat…
Anul ăsta în Martie, m-am apucat de paraşutism. Am mai spus-o şi o spun iar: Aşteptam de 16 ani acest moment! Sunt fericit aici unde sunt…îmi e de ajuns că-s pe aerodrom printre avioane…e visul meu. Nu pot spune foarte multe pentru că nu ştiu cum să descriu sentimentul. E ca zborul…n-ai ce să descrii. Încearcă şi vei vedea!
Pentru cei ce nu m-au văzut demult, m-am mutat din Lăpuş…acum stau în Romaneşti la bunici. În caz că ajungeţi în Lăpuş…e tata acolo, vă dă el indicaţii! 
) Am „aproape” acelaşi număr de telefon, dacă nu mă înşel! :p
Pe plan personal sunt în mare parte mulţumit de ceea ce am făcut de-a lungul acestei perioade…desigur, există şi regrete. Prieteni pe care nu-i mai vezi…oameni în care aveai încredere şi te-au dezamăgit…dar predomină lucrurile bune: BAC trecut fără stres, intrat la facultate fără stres, un job bun, un ong care m-a dezvoltat, alt ong care mă dezvoltă, o funcţie în cadrul clubului de paraşutism, aceiaşi iubită de 3 ani şi…şi lucrurile merg înainte…oricum, vreau mai mult…nu mă opresc aici! Rezerva de planuri de viitor este abia la început. Ne auzim peste ceva timp cu încă o recapitulare…Voi ce aţi făcut în tot timpul ăsta?
P.S.: Descrierea de mai sus a fost făcută în linii mari deoarece aş fi plictisit cu toate celelalte chestii pe care le-am mai făcut! Oricum, sunt sigur că am uitat multe!
4 comments June 29, 2009
R.I.P. Jacko!
Am avut neplăcerea să aud o ştire care m-a cutremurat! Michael Jackson a decedat în urma unui stop cardio-respirator. În primă fază nu se ştia nimic foarte clar şi ştirea era confirmată doar de L.A.. Times, fiind ulterior confirmată şi de CNN. O veste tristă care ne aduce tutuor o tristeţe în suflete. Încă mai sper să fie o ştire falsă, deşi se confirmă pe toate canalele. Am crescut pe piesele sale şi le-am ascultat de zeci de ori aşteptând totuşi revenirea puternică a lui Jackson. Era pregătită…dar din păcate nu a mai apucat să ne încânte urechile!
Prea multe nu sunt de spus! Toată lumea ştie cine a fost Michael Jackson!
R.I.P. Jacko!
2 comments June 25, 2009
Straniu!
…era deja a doua sau a treia casă depărtare de locul în care o lăsai. De aici urmă mica mea aventură ce parcă nu se mai termina. Încercam în zadar să descurc firele mp3-ului pentru a asculta muzică pentru că aşa îmi părea drumul mai scurt. Nu am reuşit şi a ales să merg fără muzica de care nu mă pot dezlipi. Mergeam uşor, încercând să nu trezesc câinii când deodată am auzit un sunet ciudat dintr-o curte, sunet căruia nu i-am dat importanţă. În dreptul următoarei case aud acelaşi sunet, de această dată mult mai clar şi mai aproape de mine de parcă cineva căzuse dincolo de gard. Din acest loc, urma să aud sunete ciudate în dreptul fiecarei case pe lângă care treceam în drumul meu care era de această dată grăbit spre casă. Nu mă mai interesa să nu trezesc câinii, eram speriat şi atât…recunosc. Capătul străzii este oarecum tangent la colţul unui cimitir peste care mă uit cu nebăgare de seamă de câte ori trec prin locul respectiv. Acelaşi gest îl făcui şi acum, dar nu putui să nu observ cerul roşu(un cer atât de ciudat încât nu ştiu dacă am văzut vreodată un asemenea cer, sau dacă am văzut a fost foarte rar!). La o înălţime destul de joasă pe care o puteam aproxima cu uşurinţă (cam 400 – 500m) treceau nori într-o viteză nebună. Imaginează-ţi nori gri ce trec pe sub un cer roşu într-o noapte friguroasă cu un aer atât de curat…Mă întorsei de vreo două ori în spate cu frică de câini deoarece auzeam paşi…sau poate era doar imaginaţia mea? Oricum. în spate…nimeni! Chiar dacă eram undeva lângă un cimitir, nu cred în treburi “necurate”, cum ar zice unii. Sunt un necredincios iar chestiile astea nu mă influenţează foarte tare, deşi recunosc că avem inima cât un purice. Se întâmplaseră prea multe şi prea repede…De reţinut faptul că nu trecea nici o maşină în acel întuneric, măcar să mai văd ceva în faţă sau în spate…nimic! Asta în condiţiile în care aici este un fel de centură destul de circulată, mai ales de cei cu tiruri. Îmi văzui de drum şi continuai să măresc pasul până în faţa porţii mele după care intrai grăbit în curte. Ciudat…ceaţă! Doar venisem de afară…întradevăr, erau norii foarte jos dar parcă nu-i de bine atunci când vii pe stradă şi aerul e limpede după care intri în curte şi dai de ceaţă. Sau poate nu observam eu ceaţa din cauza întunericului…poate mai degrabă aşa! Senzaţia oricum, nu fu prea grozavă atunci când senzorul îmi aprinse becul în nas şi văzui o ceaţă extrem de groasă pe care o puteam tăia cu cuţitul. Am intrat în casă şi m-am dus glonţ spre camera de filmat pentru a filma acel cer destul de ciudat, dar în zadar. Nu se vede nimic pe cameră! Probabil din cauza întunericului şi a ceţii. Nici acum nu-s foarte dumerit despre ce s-a întâmplat dar încă nu mi-a trecut teama. Cred că va fi un pic mai ok mâine dimineaţă!
Add comment June 24, 2009
